Parfumul

Nu mi-a placut deloc aceasta carte. Nu ma refer la modul in care e scrisa, ci la idee. Aici omul este vazut ca fiind cel mai josnic animal, ghidandu-se dupa instinct, propriile placeri... dupa
miros. Grenouille adulmeca tot ce e in jurul lui, este ca un animal imposibil de imblanzit, ucide si creeaza parfumul care ii ingenuncheaza pe oameni si le trezeste instinctele animalice. Modul in
care a fost facut parfumul este foarte important, fiind evident ca toti cei care il vor mirosi vor savarsi fapte abominabile.
In fine... am citit cartea... pana la final. Nu m-a incantat, dar nici nu m-a indepartat in asemenea masura incat sa o las. Ceea ce m-a determinat sa o pun pe lista cartilor pe care nu le
voi mai atinge in viata mea a fost finalul. Grenouille se strecoara intr-un grup format numai din criminali si hoti si isi toarna pe haine intreaga sticluta de parfum. Bine... se napustesc asupra
lui, il fac bucati si il mananca... insa cartea se termina asa: "Erau neobisnuit de mandri. Pentru prima oara faptuisera ceva din iubire." Din iubire... au mancat un om din iubire... moment
in care am aruncat cartea si m-am enervat foarte tare pe ideea expusa. Ideea de a pune iubirea si posibilitatea omului de a fi mai bun in aceeasi ecuatie cu omorul si canibalismul...
Sunt carti care sunt considerate foarte bune, probabil sunt bune, nu stiu. Pentru mine, atunci cand citesc o carte, conteaza foarte mult ideea... tema, de unde porneste, cum evolueaza si unde ajunge
pentru a demonstra ceva... a atinge ceea ce se numeste katharsis.
Inca ceva... in momentul in care Grenouille este acoperit de parfum, ceilalti il vad ca pe un inger, apoi "Fiecare voia sa-l atinga, fiecare voia sa aiba macar o farama din el, o pana, o
aripa, o scanteie din flacara sa minunata. Ii sfasiara vesmintele, parul, pielea de pe trup, ii smulsera penele, ii patrunsera carnea cu coltii si ghearele, il napadira ca niste hiene." Daca
oamenii sunt fiintele infatisate in acest roman, recomand ingerilor sa isi vada de ale lor in cer...