Mananca, roaga-te, iubeste

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

“Eat pray love” sau “Mănâncă roagă-te iubeşte” a lui Elizabeth Gilbert am savurat-o până la cer şi înapoi. E o carte despre şi pentru suflet, despre libertatea spiritului şi încântarea minţii, despre mici plăceri ale vieţii.

Cartea e structurată în 108 părţi, număr multiplu de 3, echilibrul suprem. Ideea este preluată din cultura indiană, unde echivalentul rozariului catolic este japa mala şi care are 108 mărgele.

Prima treime a cărţii, şi anume ITALIA sau Vorbeşte cum mănânci sau 36 povestiri despre căutarea plăcerii povesteşte despre timpul petrecut de personajul principal, Liz, în Italia şi despre activităţile acesteia. Se face o incursiune şi în trecut, aflând astfel că este o femeie divorţată, că a avut după divorţ o altă relaţie cu un final dezastruos, lucruri care au dus-o în pragul depresiei.

Scopul călătoriei sale este pentru a se regăsi în multitudinea de suflete, dar în primul rând, pentru a-L găsi pe Dumnezeu şi pacea interioară, echilibrul de care avea nevoie pentru a o lua de la capăt.

"Vreau să-l simt pe Dumnezeu, i-am spus. Câteodată am senzaţia că înţeleg divinul din lume, dar e o senzaţie care dispare repede, pentru că mă bruiază toate dorinţele şi temerile mele meschine."

Răspunsul unui bătrân vraci a fost că trebuie să trebuie să rămână ancorată în lume dar în acelaşi timp va cunoaşte pe Dumnezeu privind lumea cu inima. Astfel că după finalizarea divorţului, Liz, o femeie falită şi cu antidepresivele în poşetă, pleacă într-o călătorie de un an, urmărind cei 3 I: Italia, India, Indonezia.

În Italia descoperă plăcerea divină a unor mâncăruri delicioasă, pasiunea pentru anumite cuvinte ale limbii de care se îndrăgostise şi pe care începuse să înveţe. Dezvoltă o obsesie să-i spunem pentru cuvântul attraversiamo (a traversa), ceea ce pe mine mă duce cu gândul la alte semnificaţii, şi anume că-şi dorea din toată inima să treacă peste toate , să pornească pe un alt drum, paralel cu primul, pentru a-şi privi trecutul fără însă a-l retrăi. Ceea ce şi face, într-un final…

"Virginia Woolf scria: “Peste întinderea enormă care este viaţa unei femei, se lungeşte umbra unei săbii.” Pe de o parte a sabiei, spune ea, găseşti convenţia, tradiţia şi ordinea; acolo “totule corect”. Dar de cealaltă parte, dacă eşti destul de nebună încât să treci într-acolo şi să alegi o viaţă care nu urmează convenţiile, totul e confuz. Argumentul ei e că traversarea de cealaltă parte a umbrei acelei săbii ar putea să-i confere femeii o existenţă cu mult mai interesantă, dar şi cu mult mai periculoasă."

Descoperim de-a lungul acestei prime părţi cum din mii de fărâme eroina a învăţat să găsească mici frânturi de fericire în cuvinte, în îmbucături delicioase, în viaţă.

În a doua parte a cărţii şi anume: INDIA sau “Felicitări să vă cunosc” sau 36 povestiri despre căutarea devoţiunii Liz învaţă să mediteze asupra lumii, asupra vieţii, asupra propriului eu. Luptă pentru a-şi învinge propriile slăbiciuni, învaţă să iubească cânturi lungi şi plictisitoare yogine privind în spatele acestora şi găsind liniştea. Ajunge să mediteze atât de profund încât să-l găsească pe Dumnezeu. Hotărăşte astfel ca tot sejurul să şi-l petreacă în ashram (un fel de mănăstire), în loc să călătorească prin India. Astfel, în 4 luni, acceptă cine este cu adevărat: o persoană socială, vorbăreaţă şi altruistă, nu acea fată tăcută pe care lumea o cunoaşte pentru timiditatea ei.

"Tocmai ai urcate pe un acoperiş, şi chiar mai sus de el. Nu există nimic între tine şi infinit. Acum lasă totul în urmă.

Când, în sfârşit, trecutul ţi-a devenit trecut, lasă totul în urmă. Apoi coboară de aici şi începe să-ţi trăieşti restul vieţii. Cu bucurie adevărată.

din Instrucţiuni pentru libertate"

Aici îşi găseşte cuvântul (în Italia un prieten îi spusese că orice oraş are un cuvânt specific, Liz încercând să-l găsească pe-al ei), şi anume ANTEVASIN (cuvânt sanscrit – cel ce trăieşte la hotar).

Această parte a cărţii e oarecum mai greu de citit, cel puţin aşa mi s-a părut. Este în acelaşi timp înălţătoare, dar printre atâtea momente pline de farmec în care eroina caută să vorbească cu Dumnezeu, sunt strecurate foarte multe elemente noi, despre yoga, lucruri necunoscute mie care pentru a le înţelege am zăbovit mai mult asupra lecturii.

A treia parte şi anume: INDONEZIA sau “Chiar şi acolo mă simt altfel” sau 36 povestiri despre căutarea echilibrului o urmăreşte pe Liz în Indonezia, mai precis în Bali care se întoarce în căutarea unui vraci bătrân ce a prezis în urmă cu doi ani călătoria acesteia. E amuzant cum timp de 4 luni Liz încearcă să-şi dea seama câţi ani are bătrânul, stabilind un interval: are între 65 şi 112 ani (nici el nu-şi mai ştia vârsta).

Aici îşi închiriază o casă pe un deal, înconjurată de vegetaţie. Acolo se simte ca într-un mic paradis:

"Apropo: cuvântul paradis, care vine din persană, înseamnă la origine “grădină înconjurată de ziduri”."

Cunoaşte o vrăciţă săracă dar cu un suflet enorm şi o pricepere de invidiat în ale vindecatului, o ajută printr-un apel la prieteni să cumpere o casă pentru ea, fiica ei şi cele două fiice adoptate.

Învaţă de la vraciul cel bătrân, Ketut, cum că şi Raiul, şi Iadul sunt dragoste, diferite sunt drumurile către acestea: spre primul ajungi prin bucurie, fericire, în al doilea prin tristeţe. Îşi dă seama că a plecat în lume să se ajute pe sine, dar (prin ajutorul dat vrăciţei şi fiicei sale poreclite Tutti – toţi în itlaiană) de fapt scopul ei era să şi ajute pe alţii, pe toţi cei întâlniţi. Echilibrul şi-l găseşte tocmai prin propria sa acceptare, prin acceptarea propriilor sentimente, chiar şi a ruşinii. Le-a strigat, le-a acceptat ca făcând parte din ea.

Dar, cel mai important, este că în Bali întâlneşte pe Felipe, un brazilian de 52 ani divorţat la rândul lui, un om care se îndrăgosteşte de ea şi o învaţă să accepte din nou iubirea, deşi Liz se hotărâse că va rămâne pe veci singură. Astfel acceptă să se aventureze într-o relaţie pe 4 continente: Australia (unde se aflau copiii lui Felipe), America (unde ea se întorcea), Asia – Bali (unde Felipe avea afacerile) şi America de Sud – Brazilia (cea de-a doua casă a lui Felipe).

Din cei trei I a ajuns la AABB – ca două cuplete ritmate…

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

In ziua in care am decis sa citesc Eat, Pray, Love (Mananca, roga-te iubeste) am stiut ca urma o carte superba, asta din spusele celorlalti. Cartea devenita imediat bestseller prezinta viata autoarei Liz Gilbert imediat dupa ce se decide sa divorteze de sotul ei.

Ceea ce urmeaza nu cred ca e greu de imaginat sau poate da. Decizia sa te desparti de omul cu care ai impartit ani la rand viata, casa, patul si nu numai ne este deloc usoara. Liz a luat aceasta hotarare nestiind ca nu va avea parte de un divort rapid si lipsit de tam-tam.

Dupa 2 ani de certuri, in care a cedat toate cele adunate intr-o viata, urmeaza o alta decizie importanta de refacere, de regasire a propriei persoane; dezamagita, cu moralul la pamant, pleaca singura intr-o calatorie lunga, calatorie din care isi doreste saa se intoarca cu totul alt om.

Prima oprire o face in Italia, unde cunoaste lume cu care ramane prietena sau in relatii bune. In Italia, Liz gusta din placerile gastronomice, atat de mult incat uita de silueta, asa incat, este nevoita sa-si schimbe si garderopa. Sa iei 12 km in doar cateva saptamani necesita ceva munca, pardon, mancare.

Fac o paranteza sa subliniez cat de mult imi place stilul Elizabethei Gilbert de a se caracteriza, de a se autoironiza si de a face haz de necaz

Daca in Italia, isi permite sa „guste” si sa-si rasfete stomacul, in India, lucrurile se schimba, se stabileste aici pentru a se apropia de Divinitate. Aici trebuie sa se obisnuiasca cu mancare putina, trezit foarte devreme si meditatie cat mai multa. Dupa multe incercari si mai multe tentative de a renunta la meditatie, schimba tactica; asa trece de la munca in templu, la Ghid in templu (unde are voie sa vorbeasca si sa rada) pentru vizitatori.

A doua paranteza – mi-am schimbat complet parerea despre yoga!

Paraseste India si face o ultima oprire in Indonezia, unde revine la casa batranului vindicato, Ketut, de la care doreste sa invete noi tehnici de meditatie. In ultima ei calatorie cunoaste o alta vintecatoare, mama a trei copilasi, care o asigura ca va gasi barbat bun, in ciuda faptului ca Liz nu-si dorea o alta relatie.

Faptul ca nu-si doreste nu inseamna ca nu va gasi un om care ii devine drag pe zi ce trece, Felipe reuseste sa o faca sa creada in iubire, nu si in casatorie.

Mananca, roaga-te, iubeste o carte talisman pe care m-am decis sa o asez in biblioteca sufletului meu si sa am acces la ea oricand. O carte- lectie de viata ce poate ajuta pe oricine sa se regaseasca si sa se accepte exact asa cum este.

Mai am putin si ajung si in Indonezia... Inca nu am intrebari legate de punerea in scena. Dar ma astept :D

Mie mi-a placut filmul. Nu a fost iesit din comun, dar mi-am facut o idee... Acum, citind cartea totul se aprofundeaza. Ciudat e ca nu reusesc sa-i atribui personajului chipul Giuliei
Roberts, ci pe al autoarei...

Daaa!!! Pizza aia din Napoli m-a dat pe spate :D

De terminat le termin eu, dar mai greu asa... Apropo de cartea asta, eu care credeam ca Italia e plicticoasa. Adica na, mi-a placut dar mi s-a parut mai mult o introducere catre ce va urma.
Doar aici s-a vindecat ea de "nebunii" :D

Iris, acum citesc si eu cartea asta... mai am putin si ajung in India! Sunt tare lenesa luna asta. Am 2 carti incepute si urmeaza a 3a! :D Poate le dau de cap!