Recenzie Prietenul nevazut scrisa de "Sory_Luciano"



Recenzie Prietenul nevazut scrisa de Propune aceasta cartePentru a propune cartea trebuie sa te autentifici. Acum citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Vreau sa citesc aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici. Am citit aceasta cartePentru a salva cartea trebuie sa te autentifici.
CUMPARA CARTEA Pret Magazin
Prietenul nevazut 23.02 lei *

* Preturile pot fi diferite pe siteurile partenere in functie de promotiile lor curente.

Numele cartii: Prietenul nevazut
Autor (i): Cecelia Ahern
Sory_Luciano Sory_Luciano pe 2012-12-27 14:58:23 Rating:

Cu Prietenul nevăzut am încheiat de lecturat cărțile traduse până acum în limba română, ale scriitoarei irlandeze, Cecelia Ahern.
Cecelia Ahern are un mod aparte în care știe adauge puțină magie la fiecare roman, astfel încât cele mai frumoase povești de iubire să aibă loc. Nici de această dată nu se dezminte și ne aduce în prim plan două personaje uluitoare.
Povestea începe cu Ivan, cel a cărui misiune este să își facă prieteni, să fie alături de cei care au nevoie de o persoană căreia să îi poată împărtăși evenimentele prin care trec. De cele mai multe ori copiii sunt cei care au nevoie de Ivan și cei asemenea lui. Ciudățenia e reprezentată de faptul că Luke, nepotul lui Elizabeth este singurul care îl poate vedea pe Ivan. Astfel că mătușa lui consideră este vorba de un prieten imaginar.
Elizabeth este personajul feminin principal al romanului și ea e totodată și persoana care are cea mai mare nevoie să îi fie cineva alături, mai ales după toate necazurile pe care i le pricinuiește sora ei, Saoirse (se citește Seersha – după cum veți afla din carte). Fiind mamă fără voia ei și străduindu-se să îți ducă afacerea pe drumul cel bun, Elizabeth are tot timpul ocupat, fără loc pentru distracție și fără să își poată permite greșeli.
Ivan ar fi exact soluția pentru Elizabeth, are simțul aventurii, e amuzant, e spontan, e grijuliu, sensibil și iubitor. Însă pe lângă faptul că e invizibil, e și misterios.
Totuși, cumva Elizabeth îl va întâlni, iar între ei se crează o legătură pentru care nici unul nu e pregătit. Cum va decurge povestea lor, cum se face că Elizabeth îl va putea vedea pe Ivan, cum li se vor schimba viețile? Acestea sunt întrebări cu un farmec aparte, un farmec pe care îl veți simți și voi când veți citi Prietenul Nevăzut de Cecelia Ahern.

Așa cum am mai menționat și în recenziile anterioare, sunt pur și simplu vrăjit de stilul narativ al autoarei și de aerul irlandez pe care îl emană fiecare carte a ei. Acum, că am terminat toate traducerile, o să îi simt lipsa până la următorul roman.
Cărțile Ceceliei Ahern sunt apărute la editura All(fa), iar Prietenul Nevăzut a apărut în 2007, în traducerea Marilenei Iovu.
Romane perfecte de citit în perioada sărbătorilor de iarnă.
Savurați lectura lor!



Comenteaza

















Poll

Votati cartea lunii!