Recenzie Iubire si gimnastica scrisa de "Sory_Luciano"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Cred că mulți dintre voi știați, ca și mine de altfel, de o singură carte a lui Edmondo de Amicis, și anume, celebra Cuore. Datorită campaniei de pe The Club of Serial Readers am aflat că a mai scris și altceva. Și nu numai că am aflat, dar am și primit cartea în „cerneală și hârtie” (echivalentul lui „carne și oase”).
Despre ce carte e vorba? Despre „Iubire și gimnastică”, o carte editată de Allfa în 2012 în noua lor colecție Iubiri de altădată, colecția aceea de buzunar, cochetă și roșie în mare parte în care se mai găsesc autori precum Cehov, Daudet ori Jane Austen.
Celor care ați făcut cunoștință cu de Amicis mai demult vă pot spune că a rămas același pedagog plin de sentiment și dăruire pentru educație și cultură. Celorlalți vă spun că la de Amicis puteți găsi o sensibilitate aparte, dacă știți unde să vă uitați și mai ales puteți să explorați o literatură cum nu ați mai întâlnit, mai ales în contextul actual când mare parte din cărțile ce ne ajung în mâine sunt americane ori britanice.
În cele 156 de pagini ne este relatată povestea unui secretar care s-a îndrăgostit nebunește de o tânără profesoară de gimnastică. Așa cum este îi obicei autorului, ne dă informații amănunțite depre personajele ce urmeză a interacționa, cât și despre principalele locuri de desfășurare a acțiunilor. În cazul de față cele mai multe evenimente au loc în casa comandantului Celzani; casă împărțită în apartamente și închiriată unor adevărate tipuri umane, căci Edmondo de Amicis surprinde extrem de bine și tipologiile umane, probabil un defect (sau nu) datorat carierei sale de pedagog.
Don Celzani – nepotul comandantului proprietar – are o educație monahală, de unde și apelativul „don” și o timiditate extremă care îl împiedică o să îi facă cunoscute sentimentele sale domnișoarei Pedani, profesoara de gimnastică. Domnișoara Padani e tipul de femeie despre care am putea spune că e măritată cu munca, e atât de absorbită de cercetarea în domeniu, de inventarea unuo noi exerciții și de participarea la congrese și conferințe, pe lângă cursuri, lecții în particular și conferințe încât nu observă ceea ce toată casa vede.
În cele din urmă don Celzani își face curaj și scrie o scrisoare plină de sentiment și dorință, din care reiese că el își dorește să se căsătorească cu domnișoara Pedani. De aici încolo necazurile vor apărea unul după altul, iar bietul secretar va reuși să-și transforme în dușmani pe toți locatarii casei inclusiv pe unchiul său.
Finalul poveștii este unul surprinzător chiar prin faptul că este dezvăluit doar în ultima frază.